Topul alimentelor care iti intaresc sistemul imunitar

26-11-2021

Vrei să-ți întărești sistemul imunitar? Uite ce alimente trebuie să consumi

 

 

Odată cu înaintarea în vârstă, corpul tău simte mult mai puternic schimbările de temperatură datorate tranziției între anotimpuri. Și sigur știi că în perioada toamnă-iarnă, de exemplu, există riscuri mai mari de a te îmbolnăvi. Cel care te protejează de gripă, viroză sau o banală răceală este sistemul imunitar.

 

Totuși, cum știi dacă imunitatea ta poate face față tuturor schimbărilor de afară? Ei bine, există câteva semne care să te ajute să îți dai seama. De exemplu, știai că o rană care se vindecă mai lent poate fi un semn al unui sistem imunitar slăbit? Oboseala și durerile musculare pot face și ele parte din categoria simptomelor care prevestesc o imunitate scăzută.

 

Echipa EdenLine ți-a pregătit un articol din care poți afla cum să îți întărești sistemul imunitar pentru a trece cu bine prin sezonul rece care bate la ușă.

 

Rețete naturale pentru întărirea sistemului imunitar

Este important să devii conștient de obiceiurile nepotrivite care îți slăbesc imunitatea și desigur, să le înlocuiești cu un stil de viață sănătos. 

 

Probabil ai auzit spunându-se despre natură că este portalul către liniștea interioară. Ei bine, tot natura îți oferă și remedii pentru multe afecțiuni de care poți suferi. De exemplu, îți poți schimba dieta, incluzând mai multe legume și fructe.

 

Noi am găsit pentru tine o listă de alimente care te ajută să îți întărești sistemul imunitar.

 

Ceapa – ține la distanță infecțiile și virușii

Ingredient de nădejde în bucătărie și de nelipsit din mâncăruri, ceapa are efect stimulator pentru imunitate datorită compușilor sulfurați. Așadar, ceapa consumată în cantități moderate ține la distanță și infecțiile sau virușii.

 

Usturoi – antibiotic natural pentru imunitate de fier

Se cunoaște de mult timp că usturoiul este cel mai bun antibiotic natural. Este recomandat în prevenirea și tratarea răcelilor de sezon și a gripei. Fie că îl consumi ca atare sau sub formă de sos, usturoiul își ia în serios rolul de protector al imunității.

 

Știai că la fel de multe beneficii pentru imunitate are și uleiul de usturoi?

 

Ghimbir – perfect pentru calmarea durerilor în gât

Datorită efectului anti-inflamator, ghimbirul este adesea consumat în prevenirea și tratarea afecțiunilor. De exemplu, siropul de ghimbir cu miere are efecte benefice pentru calmarea durerilor în gât sau a răgușelii. 

 

Mai mult decât atât, curele de detoxifiere cu ghimbir pot ajuta la reducerea stărilor de greață și ameliorarea tulburărilor gastrointestinale.

 

Citrice - sursa ta de Vitamina C

Fiind o sursă principală de vitamina C, citricele trebuie să facă parte din alimentația ta. Le poți consuma imediat după ce le cureți de coajă sau le poți stoarce pentru a bea sucul natural. 

 

Astfel, te bucuri de băuturi delicioase și naturale pentru sistem imunitar întărit dar și pentru un plus de energie în fiecare zi.

 

Află și cum să-ți întărești sistemul imunitar cu zinc!

 

Migdale – complex de Vitamine E, B și acizi grași Omega 6

Un studiu al Institutului de Cercetare a Alimentelor“Norwich” din Marea Britanie a dovedit că adaosul de migdale în alimentație te ajută să te ferești de infecții virale sau răceală. Având în compoziție vitamina E și B și acizi grași Omega 6, migdalele vin la pachet cu aportul de calciu și proteine echivalent unui sfert de cană de lapte. 

 

Ciuperci – susțin funcțiile ficatului și au efect antiviral

Deși o perioadă de timp au fost considerate plante, de fapt ciupercile fac parte din regnul Fungi. Știai că numai în România există peste 500 de soiuri de ciuperci comestibile? 

 

Aceste alimente sunt incluse adesea în mâncăruri și diete deoarece au colesterol 0 și valori ridicate de carbohidrați și proteine. Adică, sunt hrănitoare și benefice pentru organism. De asemenea, este dovedit că ciupercile susțin funcțiile ficatului, dar au și efect antiviral.

 

Sigur ai folosit măcar o dată la mâncăruri ciuperci Champignon sau Pleurotus pentru gustul deosebit, dar și aportul de vitamine și minerale. Iar în perioada rece este important să te asiguri că alimentele pe care le consumi îți întăresc sistemul imunitar. 

 

Dacă vrei să ai parte de imunitate și energie, poți citi despre beneficiile consumului de cafea Ganoderma în perioada de iarnă.

 

Iar dacă ești în căutarea unui remediu natural anti-inflamator, vezi care sunt beneficiile și efectele consumului de ciuperci Cordyceps asupra corpului.

 

Cum îți întărești imunitatea

Îți vorbeam la începutul articolului despre semnele care prevestesc un sistem imunitar slăbit. Atunci când corpul îți dă semnale, este important să îl asculți și să acționezi. Totuși, pe lângă alimentația echilibrată trebuie să ai și alte obiceiuri sănătoase.

 

Uite ce mai poți face pentru a te asigura că imunitatea ta este de neclintit.

-Hidratează-te. Sigur ai auzit des cât este de important să consumi minim 2 litri de apă pe zi. Și ca să fii sigur de calitatea apei, o poți testa cu ajutorul baghetei cu turmalină.

-Practică exerciții fizice. Minimum 30 de minute de mișcare în fiecare zi asigură oxigenarea și întărirea mușchilor. 

-Ai grijă de igiena ta. Acordă atenție corpului tău, respectând regulile de igienă. Spală-te pe mâini ori de câte ori ai atins obiecte frecvent atinse și de alte persoane.

-Odihnește-te. Asigură-te că ai parte în fiecare noapte de un somn odihnitor de minimum 7 sau 8 ore.

 

Așadar, contribuie la sănătatea ta citind despre cum poți să faci față răcelii în perioada de iarnă și întărindu-ți imunitatea printr-un stil de viață sănătos!

 

Obține 20% reducere!

 

Înscrie-te ca membru Eden Line și primești 20% reducere la toate produsele noastre, pe viață.

 

Click aici-> Mă înscriu!