Ce sa stii despre durerile articulare si cum sa le combati
Cum combați durerile articulare: remedii naturale
Corpul uman este o mașinărie foarte sofisticată, cu ajutorul căruia poți duce la bun sfârșit activități dintre cele mai complexe. De aceea, este necesar să-i oferi atenția pe care o merită.
Această atenție se traduce prin:
asigurarea unui regim alimentar variat;
asigurarea necesarului zilnic de substanțe nutritive;
multă mișcare.
Și, dacă tot am ajuns la capitolul mișcare, ar trebui să discutăm mai multe despre sănătatea sistemului locomotor, fără de care nici măcar o simplă plimbare prin parc nu ar fi posibilă.
Sistemul locomotor sau sistemul muscularo-osos te ajută să-ți menții echilibrul și să faci diferite activități fizice, care necesită un efort mai mare sau mai mic. De la ridicarea unui creion de pe masă până la o plimbare cu bicicleta, sistemul tău locomotor te ajută să ai o viață normală și să te deplasezi oriunde îți dorești.
Aparatul locomotor este alcătuit din:
oase;
ligamente sau tendoane;
articulațiile sau elementele de legătură dintre oase, care susțin executarea unor mișcări fluide;
mușchi.
Mișcarea frecventă și o dietă echilibrată pot face diferența în ceea ce privește sănătatea aparatului tău locomotor. Dacă adopți aceste obiceiuri, te vei putea bucura pentru un timp îndelungat de sănătatea sistemului tău muscularo-osos.
Însă, dintre toate elementele care constituie aparatul locomotor, articulațiile sunt de departe cele mai solicitate.
Ce sunt durerile articulare?
Durerile articulare reprezintă senzații puternice de disconfort produse la nivelul articulațiilor.
Uneori, din cauza efortului intens sau a trecerii timpului, articulațiile nu mai prezintă aceeași mobilitate și nu mai susțin oasele în mod corespunzător.
Din această cauză, apar durerile articulare. Acestea strică buna dispoziție și îngreunează orice activitate care presupune efort fizic. Iar, pe viitor, pot duce la probleme mai grave.
Care sunt cauzele durerilor articulare?
Așa cum precizam mai sus, un efort îndelungat sau chiar lipsa acestuia, precum și înaintarea în vârstă pot duce la dureri articulare răspândite în tot corpul.
Desigur, mai există și alte cauze care pot sta la baza acestor dureri, cum ar fi:
artrita - inflamația articulațiilor;
traumatisme fizice repetate;
fibromialgia – o boală caracterizată de dureri musculo-scheletice;
suprasolicitarea fizică;
guta – o boală cauzată de cantități mari de acid uric în sânge;
tendinita – o boală caracterizată prin inflamația tendoanelor.
Însă avem și vești bune. Există o serie de remedii naturale pe care le poți aplica fără griji pentru a putea preveni acestei tulburări.
Uite cum poți preveni osteoporoza.
Remedii naturale împotriva durerilor musculare
Din cauză că, în zilele noastre, totul se desfășoară pe repede înainte, corpul are cel mai mult de suferit. Din această cauză apar tot felul de dureri, printre care și celel articulare. Pentru a le preveni, ți-am pregătit câteva remedii naturale pe care le poți folosi cu succes.
Datorită lor, articulațiile tale vor rămâne sănătoase și mobile pentru mai mult timp.
Fă sport
Activitățile sportive nu sunt recomandate doar pentru a preveni durerile articulare, ci și pentru eliberarea endorfinelor, adică a unor substanțe chimice care te ajută să faci față stresului sau durerii.
Așa că, ieși la plimbare în fiecare zi, cel puțin o jumătate de oră, pentru a pune în mișcare articulațiile, precum și tot sistemul locomotor. Pe lângă o plimbare zilnică, adaugă și niște exerciții de streching static. Vei vedea o diferență în scurt timp.
Consumă cât mai puțin zahăr
Un nivel mare de zahăr în corp duce la producția de citokine, niște molecule proteice care declanșează inflamații la nivelul articulațiilor. Așa că încearcă să consumi alimente care au în componența lor cât mai puțin zahăr și să renunți la sucurile carbogazoase.
Include în meniul tău turmeric
Conform ultimelor studii, consumul de turmeric reduce simptomele poliartritei reumatoide. Curcumina, substanța activă din turmeric, inhibă inflamația, fiind folosită ca medicament adjuvant și ca tratament de prevenire.
Poți consuma turmericul sub formă de ceai sau sub formă de suplimente pentru articulații și ligamente precum Locomotor Biocalcium de la Eden Line. Acest supliment asigură sănătatea articulațiilor și a oaselor, conținând doza zilnică de calciu, precum și extracte de aloe vera și rădăcină de yam.
Iar doamnele și domnișoarele își pot completa o dieta cu Biocalciu pentru femei, recunoscut pentru formula sa unică ce permite asimilare de peste 90%. Suplimentul acesta are un efect rapid de regenerare și încetinește procesul de îmbătrânire al articulațiilor.
Așadar, nu uita. Pentru sănătatea articulațiilor tale:
fă sport cel puțin o jumătate de oră pe zi pentru a pune în mișcare tot sistemul locomotor;
consumă alimente care au în componența lor cât mai puțin zahăr rafinat și renunță la băutările carbogazoase;
consumă alimente bogate în substanțe antiinflamatoare precum: turmericul, ulei de măsline, ceai verde și fructe proaspete;
completează-ți meniul cu suplimente alimentare care îți asigură necesarul zilnic de substanțe nutritive.
Ai grijă de sistemul tău locomotor și bucură-te de viață.
Rămâi sănătos!
Înscrie-te ca membru Eden Line și primești 20% reducere la toate produsele noastre, pe viață.